O poveste despre iepuri, hamsteri și cuștile lor

Am 3 motive pentru care vreau să scriu textul ăsta:

  1. Pentru că am văzut astăzi un cuplu în Carrefour cumpărând cea mai mică cușcă pentru hamster din Univers.
  2. Pentru că articolul despre cum să ai grijă de iepuri este singurul articol citit pe acest blog, deci ceva interes există.
  3. Ca să mă laud.

Deși nu ar trebui să fie așa, de multe ori ne luăm un animăluț dintr-un impuls. Vedem iepurașii aceia pufoși și super adorabili în toooate pet shop-urile posibile înainte de Paști și nu rezistăm tentației sau insistențelor copilului și îl luăm. E mic, drăguț, probabil nu ocupă mult spațiu și am văzut noi la bunica că stătea bine-mersi în cușca lui. Nu ne gândim că iepurii de casă trăiesc și 8-9 ani și cer la fel de multă atenție ca o pisică. Nu ne gândim că îl condamnăm la o viață chinuită în cușca aia în care nu are loc nici să țopăie de 3 ori.

O parte dintre ei, mai norocoși, dau de un om care se informează despre nevoile unui iepure și își adaptează viața pentru a acomoda și noul companion. Cumpără tuburi din PVC pentru cabluri, îi amenajează urecheatului un țarc sau un spațiu mai mare în care poate sta, îl lasă să alerge și prin casă, îi dau muuuuuult fân și îl iubesc așa zvăpăiat și stricător cum e.

Alții, din păcate, sunt condamnați la o viață tristă după gratii, deși nu au făcut nimic ca să merite condamnarea.

La scurt timp după ce a venit în viața noastră iepuroaica Giuseppinna, ne-am dat și noi seama că un iepure este o responsabilitate foarte mare într-un apartament de bloc. În timpul în care a fost cu noi a ros tot ce se putea roade, de la cabluri de mouse, tastatură și internet până la pereți, cizme… și altele. Nu am avut ce să-i facem, nu voiam să o ținem închisă și nici nu aveam unde să îi amenajăm un loc doar al ei, așa că am încercat să lăsăm cât mai puține lucruri pe care le-ar putea strica la îndemână. După ce mademoiselle a murit, am crezut că nu mai îmi trebuie animal de companie vreodată.

Dar nu am rezistat tentației foarte mult timp și așa au ajuns în viața noastră mai întâi Misha, apoi Mishu. Hamsteri sirieni, solitari, cuminți (credeam noi), low-maintenance, drăguți foc. Singurul neajuns este durata de viață, care nu prea depășește 2-3 ani.

Am încercat tot timpul să îi lăsăm cât mai mult timp prin cameră, să se plimbe și să se distreze. Misha a profitat de oportunitate și nu stătea locului o clipă. Mishu, în schimb, nu știe cum să ajungă mai repede sub pat și să se culce acolo. Pentru că este foarte greu de ridicat patul ca să scoatem lepra de acolo, am cam renunțat să îi dăm drumul prin cameră. I-am amenajat în schimb, the house of his dreams (hopefully).

Nu știu cât de mult apreciază…

Dar sunt sigură că duce o viață destul de bună. Și nu într-o cușcă de 20x20x30 cm…

Poate pare exagerat. Poate nu oricine are un dulap vechi și o placă de plexiglas și chef să îi facă hamsterului o junglă amazoniană. Dar cred că dacă tot ai luat un animal în casa ta, ar trebui să încerci să îi oferi o viață cât mai bună, nu să îl chinui.

Așa că data viitoare când vă uitați la cuștile acelea orbil de mici din pet shop-uri, poate o să vă gândiți de 2 ori și o să vă amintiți că există multe alte soluții. Vă las mai jos una dintre ele.

Sau, dacă aveți foaaarte mult timp la dispoziție, puteți încerca ceva de genul:

Lasă un răspuns